Taxe și impozite; Concursuri; Petiții; Despre Florești; Parcări; Fonduri Europene Open Search Window; Localitatea cu cea mai tânără și educată populație din România. Florești este de asemenea cea mai mare comună din România, în dezvoltare accelerată din punct de vedere economic. Evidența populației. Informații despre Intrucat aparatul primarului a notat o oarecare aglomeratie la ghiseele de incasare taxe si impozite s-a luat decizia de a prelungi programul si de a suplimenta numarul de ghisee. Astfel: IN PERIOADA 10-24 IANUARIE, PROGRAMUL GHISEELOR DE INCASARE TAXE SI IMPOZITE VA FI DE LUNI PANA VINERI DE LA ORA 07.00 LA ORA 19.00. Consiliul Local Florești a aprobat, joi, 16 decembrie, în ședința ordinară proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul viitor. Ce modificări apar? Potrivit proiectului de hotărâre, taxele și impozitele rămân la fel ca în anul 2021, iar pentru indexarea acestora aferente anului 2022, consiliile locale vor utiliza rata inflației de 2,6%. În conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti anunță publicul interesat asupra elaborării proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitului/taxei pe cladiri pentru anul 2023 .. .

taxe si impozite floresti